Dileme

Trebuie sa dam copilul propriu si personal la gradinita in septembrie.

So what?

E cursul firesc , asta li se intampla tuturor, ni s-a intamplat si noua!

Care-I marea chestie? Nu-i bai, se rezolva , asa mi-am zis si eu , dar e haos, va zic!

Dilema stat- privat am rezolvat-o imediat, pentru ca nu am reusit sa imi raspund la Intrebarea:

“Cum mama naibii sa ai grija tu, UN om adult, de 20-22 de minirachete atomice, astfel incat acestea sa fie bine ingrijite, mancate, curate si educate?!!!!”

Pai, nu poti ! Punct. Deci stat Out, privat In …deocamdata.

Si asa, am pornit noi , parinti responsabili, spre vizionari, interviuri si altele asemnea la un numar record de astfel de stabilimente!

In ce stadiu suntem acum?!!! In stadiul ca tb sa mergem impreuna la psiholog!

E clar ca exista si un prag psihologic aici sau mai multe: teama de a lasa odorul pe maini straine, indoiala ca nimic nu e bun fata de ceea ce ai prestat tu pana acum, teama de boli, teama de si teama de….

In fine, esti adult, se presupune ca iti poti gasi echilibrul si poti trece peste aceste praguri Si am trecut! Insa tot tb sa mergem la psiholog ca ceea ce am vazut in acest tur de forta ne-a vlaguit psihic…

Tin sa precizez ca nu suntem nici pretentiosi la culme, nici cu cine stie ce fitze, nici nebuni ( pana la proba contrarie), poate putin mai protectivi, insa am concluzionat ca oamenii acestia ce s-au apucat de acest business ( ca e un business) cu gradinite sunt totalmente dusi in marea lor majoritate! Bucurestiul are o oferta impresionanta de gradinite!

Asa ca am vazut de toate:

-spatii insalubre duhnind a mancare sau a clor

-directoare/ educatoare fundamental agramate ->2 dezacorduri per fraza = eu am dreptul sa spun ce am spus !

-taxe exorbitante, dezinteres, nesimtire

-ofere educationale minunate, doar ca lipseau cu desavarsire

-tocanita de limbi straine amestecate haotic in programa , iar pe la 4-5 ani copii nu reuseau decat sa balmajeasca cateva cuvinte intr-una dintre ele

-militarie, adica uniforme, bancute ca la scoala de la 3 ani, afirmatia ca la 3-4 ani copii stiu déjà sa citeasca – nu m-am putut abtine si am intrebat pe la 6-7 ani ce mai fac, integrale?!

-somn pe jos pe niste saltele amarate, ca in tabara, super fun, ce sa zic! Doar ca repet copii astia au 2,5 ani-3, s-ar putea sa nu vrea inca in tabara sau la cort!

Oricum, as putea continua lista asta la infinit.

De altfel, pot face un brief ( in particular) oricui este interesat de urmatoarele gradinite ordonate alphabetic, ca sa nu se supere nimeni ( majoritatea pe sectorul 1): Butterfly, Cambridge, Franklin, Genesis, Ioanid ,Little London ,Mark Twain, Mary Poppins, Micul Print, Olga Gudynn Pipera, Olga Gudynn Primaverii, Schnuflegarden, Winnie …

Cred ca am mai vazut si altele, dar le-am uitat…Atat imi mai amintesc acum dupa 2 saptamani de distractie.

Deci, cum stam acum?!

Pai, stam!

Si atat.

Asteptam iluminarea, vrem sa ne recapatam Zen-ul si vom decide noi cumva.

A, si am uitat! Eu am amintiri superplacute de la gradinita, atat ca spatiu, cat si ca educatoare, colegi, activitati!

In fond, atata imi doresc si pentru Eva!

Pana una alta vine Pastele! Lumina sa avem si iluminare, mi-as dori!

 

Reloaded or what…?!

“A San Francisco cable car holds 60 people. This blog was viewed about 2,600 times in 2011. If it were a cable car, it would take about 43 trips to carry that many people”

Asa zice raportul blogului pe 2011. Avand in verdere ca nu am mai scris din August, cred ca e un trafic nemeritat…

In 2012 poate sunt mai consecventa…sau poate nu.

Nu am avut chef, that’s all!

Timp exista daca vrei, surse de inspiratie se gasesc slava Domnului, chef sa fie si se mai si scrie…pam, pam, iata rima:) Vedem anul asta, poate e mai cu spor.

Si ca tot s-a terminat un an (bun) si incepe altul (la fel de bun, evident), nu fac bilanturi, nu imi pun dorinte, nu fac planuri marete, insa simt ca am pornit cu un zen tare bun in acest an.

Din ultima excursie mi-am luat doua bratari “makeawish”.

Pe una scrie “Super maman”, asa ca sa NU uit in nicio zi sa incerc sa fiu asa pentru bucuria Ev!

Cealalta are gravat “YES”! Adica trebuie musai sa fiu pozitiva tot anu’ ca se supara bratara:)

In rest, sa fim cu totii sanatosi si veseli!

La multi ani!

Si Zen bun tot anul!

 

10 zile in Toscana!

“Benvenuto!”, de fapt “Bine ati venit!”.

Am avut mari strangeri de inima cu Italia asta ani la rand.

Cu toate ca am colindat toata Europa, am evitat cu obstinatie in ultimii ani Italia.

Imi imaginam hiperbolic ca ne hacuiesc macaronarii cum aterizam pe pamant italienesc, satui de invazia fratilor nostri colorati, grabnic facatori de tot soiul de fapte “bune”.

 N-a fost cazul, doar mintea mea fantasmagorica lucra!

 Asa ca iata-ma decoland catre Pisa , ca la Florenta unde aveam noi vila inchiriata nu se poate zbura direct din Romania.

La aeroport purcedem sa luam masina inchiriata pe net – Ford Fiesta sau similar.

Ne-au dat direct similar, adica Fiat Punto cu motor de 1,2 benzina, ca sunt patrioti, se stie!

Prin urmare 10 zile am fost precum familia Flintstones, ca magnifica masina abia isi tragea sufletul si cu greu reusea sa treaca de 100 km/h.

Italia = Romania – tura 1

 Ajungem la vila.

 http://video.google.com/videoplay?docid=-5992791534631425534#

 Pe net totul arata perfect.

La fata locului, lucrurile erau cam asa:

-locatia superba, in totala salbaticie, amicii au vazut si caprioare intr-o dimineata, eu nu, ca dormeam…

- curte+ piscina faceau toti banii

- interior vila – cam kitschos, ca pe proprietareasa o chinuie talentul si zice ca e artista, camera cu pictura pe pereti era de-a dreptul sinistra!

- la capitolul curatenie Italia = Romania- tura 2.

Era cazul sa isi dea mai mult interesul cu curatenia in vila, panzele de paianjen sunt doar creepy, nu au nimic artistic in ele…

De altfel, asta cu curatenia ramane valabila pt. toate cele 10 zile in Italia. Nu e tara care sa exceleze in curatenie si ordine, asta in mod evident!

 Si acum incepe odiseea italo-romana!

 Prima seara in Florenta, prima terasa (vis-a-vis de teatrul Verdi) la care ne prabusim obositi, infometati si insetati, ne incordam muschii limbii sa “parlim” italiana, sau engleza sau ce-o fi si sa cerem una-alta…

Chelnerita, adica vom afla noi mai tarziu chiar administratoarea localului ne aude vorbind si exclama:

 “-Sunteti romani?!!” Ce ma bucur!

Romanca, de la Nehoiu, de la Dl. M de la munte, asa ca am beneficiat de tratament preferential!

3 seri am mancat acolo, festin toscan in toata regula, nu va zic ca va fac pofta, insa fata s-a intrecut pe sine in a ne recomanda si a ne oferi din toate bunatatile Toscanei!

In plus, am platit 140-150 Eur masa pt. 8 persoane in toate cele 3 seri!

Gratis, de-a dreptul! Traiasca Romania! Hai c-am inceput bine!

 Ziua a doua- degustare de vin si vizita castel in Chianti

http://www.castellomeleto.it/

 Navalim noi 8 cetateni in sala unde se faceau degustari la castelul mai sus mentionat, frumos de altfel si iarasi ne incordam muschii limbii sa parlare italiano sau macar speak english….

Ne loveste insa iar excalamatia:

 “-Sunteti romani?!!” Ce ma bucur!

La receptie, evident o conationala de la Campulung!

Zice:

“Nu fac prezentari de obicei, dar acum merg eu sa va arat castelul, cramele si facem degustarea impreuna ca sunteti de-ai mei!”

Traiasca Romania iar si iar!

Si asa a fost!

Restul degustatorilor primeau o maslina, un biscuite, noi ne-am ales cu masa mare si cu prezentarea vinurilor in romana ca sa pricepem si noi ceva din vinul asta de Chianti!

Si am priceput!

Am cumparat vin la greu cat sa avem rezerva la vila , dar nu am calculat prea bine!

Potentialul de consum al baietilor ne-a depasit cu mult asteptarile si estimarile…

 Si asa valul de romani a continuat!

Romanca la magazinul de suveniruri in Florenta, roamanca la terasa in Siena, roman de la Barlad la terasa de pe Canal Grande in Venetia, roman la receptia hotelului in Venetia+ tot staff-ul de la curatenie si de la restaurantul hotelului deportat din Romania, romani pe strada, romani pretutindeni…

Ne-au primit bine, se bucurau ca ne vad si ca suntem de acasa!

Asa ca Traiasca Romania!

Daca nu stiu italienii, ii informam pe aceasta cale ca jumate din populatia Bellei Italia e romaneasca!

Si acum brief despre Toscana :

Florenta – oras interesant, mult sub ce ma asteptam insa! Imi imaginam o destrabalare de statui, de palate magnifice si multa marmura alba ca doar Cararra e aproape, insa nu e deloc asa.

E destul de cenusiu, multe cladiri in curs de restaurare, putin inghesuit si oarecum sufocant!

Dar are o atmosfera buna per total!

Pisa – e un soi de Chitila, ca nu cred ca e mai mare , dar turnul merita vazut clar! Este interesant cum sta el asa aplecat de secole, in plus este foarte bine restaurat si intretinut!

Plajele (impropriu spus) din jurul Pisei sunt foarte urate, cu stanci imense, total neprietenoase si cu atmosfera de Eforie!

Siena- oras medieval frumos, piata centrala foarte interesanta!

Cinque Terre- chiar daca face parte din alta provncie- Liguria, este relativ aproape de Florenta.

http://www.youtube.com/watch?v=HR0JK5Ubl7Q

 SPECTACULOS! Merita drumul, se impune o plimbare cu vaporul ca sa vezi de pe mare toate cele 5 satuce aruncate printre stanci in toata splendoarea!

La Monterosso, cel mai frumos dintre cele 5 sate, am facut o baie minunata in apele marii Tireniene. Valuri imense, apa turcoaz!

Pentru vizitare obiectivele culturale in zona (detalii pe net si in ghiduri, ca sunt multe de vazut), muzee, biserici sau altele asemenea, un pont: incercati sa NU mergeti in iulie august prin aceste locatii ca turismul e in toi si cozile sunt interminabile! Spre toamna sau in primavara e mult mai liber si relaxat!

 Toscana este in peisaje – dealuri,vii, paduri, intinderi bucolice, este in vinurile rosii si negrait de bune de Chianti, in mancarea divina, este in liniste, in relaxare!

 Spre final de excursie, in Venetia (care nu mai e din Toscana) am regasit ce ma asteptam sa vad in Florenta. Arhitectura breathteaking, oras literalmente impresionat cladit pe 168 de insule separate ( asa mi-a zis gondolierul, sper ca stia ce spune…). Ma asteptam sa fie mai in deriva, mult mai pe duca, sa se scufunde vizibil, insa nu mi-a lasat deloc aceasta impresie.

Oras agitat, viu, mustind de turisti, insa frumos si numai prin simplul fapt ca e pe apa!

Daca Venetia te oboseste si te agita, de mers musai in insula Burano. E tare frumoasa, linistita , o oaza minunata de calm cu casutele ei multicolore si cu magazine de bun gust cu suveniruri!

 Una peste alta Italia nu m-a muscat!

A fost chiar prietenoasa, colorata, vie, nu m-a impresionat ireversibil, insa a meritat!

Uneori aveam impresia prea pregnata ca sunt acasa, ca Italia e o Romanie cu peisaje putin mai frumoase+ autostrazi si nu cred ca eram departe de adevar!

 Si de notat, pe final ca doar vorbim de Italia- patria modei!

Cine are chef de shopping si stie cum sta treaba trebuie sa mearga in Italia.

Outlet -uri la tot pasul, cu tot ce vrei si ce nu vrei, cu hoarde de japonezi si rusi cumparand frenetic, insa cu marfa foarte buna si preturi ok!

Outlet-uri Prada, D&G, Trussardi, prima pe dreapta birourile de la Gucci…. asa ca sa intelegem ca aici se da ora exacta in moda de multe ori!

 Poze din excursie mai tarziu pe Fbk, ca nu le-am descarcat inca, insa avem ceva capturi interesante!

 Ciao!

 

Win-Win

Nu sunt un fan neconditionat al teoriei win-win, nu propovaduiesc cumva ca starea asta de armonie si pseudomultumire generala se poate aplica oricand si oriunde, insa imi place sa cred ca este o situatie dezirabila, ii inteleg ratiunea si zic ca dincolo de toate, win-win inseamna respect.

Ok, numai ca prietenii americani, ce au inventat-o si fac uz de ea in mod curent, ar fi siderati sa vada ce forma a luat acest principiu la noi, unde in fiecare zi, in fiecare situatie de negociere, in fiecare banala discutie , atingerea acestui win-win este ultima grija a combatantilor…

Romanii nu pot agrea organic situatia de castig reciproc, unul trebuie sa invinga clar, iar cel invins trebuie musai ingenuncheat, umilit, anulat.

Ce-i aia sa castigam amandoi! Chiar nu se poate!

Eu zic ca avem o ura ancestrala, o frustare istorica, o “sa moara si capra vecinului” insurmontabila in gena , la sfarsit de lupta (de idei, de batut mingea pe maidan sau orice alt soi de disputa) campul de batalie se impune sa ramana plin de cadrave insangerate, ca altfel nu este victorie clara si nu e bine!

Iar refuzul asta generalizat de a avea o discutie, o negociere, o joaca in spiritul si spre atingerea unei stari de confort pentru toti cei implicati se regaseste in toate aspectele vietii romanesti.

In mod paradoxal oamenii intoleranti, necivilizati, vehementi, care nu respecta opinia adversarului si nu permit dialogul, dezbaterea contructiva, sunt considerati cei mai tari negociatori.

Stilul demolator este incurajat si popularizat la scara larga, copii sunt incurajati sa fie luptatori, nimic rau in asta, insa daca s-ar putea sa rupa si dintii alora din jur in timp ce sunt ei asa luptatori de mici, ehei, asta da chestie…

Adica, sa se vada ce luptatori sunt si sa invinga clar, la naiba, ca altfel, la ce bun lupta pe lopatica!

La oameni mari ce sa mai zicem!

Discutie contradictorie in strada, in parc, in metrou, dezbatere TV, negociere intre 2 parteneri de business sau orice situatie de conflict de idei, de interese trebuie sa se termine cu unul dintre participanti “si cu chilotii in vine si cu banii luati”, ca-n folclor, altfel este esec total! Daca unul nu e tavalit total, nu e loser fara echivoc, nu se pune!

Si de aici decurge totul. Cum sa mai vorbim de respect, de demnitate, de civilizatie pana la urma, daca grija noastra este sa demolam o data si bine, nu sa contruim, sa conservam relatii de orice natura ar fi ele.

Cel jupuit nu va mai intra in joc niciodata cu cel care l-a desfiintat total!

Acuma sa nu generalizam, sunt unii care isi merita soarta, nu au ce sa caute in propozitie si o incaseaza binemeritat.

Insa in majoritatea cazurilor refuzul de a face compromisuri , uneori minore, pentru a ajunge la castig si confort reciproc distruge in mod iremediabil si gratuit relatii.

Eu tot zic ca nu prea suntem contruiti genetic pentru acest win-win sau suntem atat de frustrati ca natie de nedreptatile istoriei si de pozitia constanta de parte slaba in conflict, incat la nivel individual simtim nevoia  sa compensam acest handicap si sa fim invingatori sangerosi, vaditi, fara umbra de indoiala!

Win-LOSE are gust mai bun!

 

Fobia

Meseria asta de parinte e treaba serioasa!

Daca se intampla cu trecerea vremii sa te calesti, sa inveti cate ceva, sa te vindeci de unele frici si spaime, raman, in schimb, unele aspecte insurmontabile si cred ca general valabile!

Pe lista scurta de fobii majore parintesti ar fi:

-  Problemele de sanatate – bolile

…de orice natura, intensitate, complexitate ar fi ele.

Oricat de relaxat iti propui sa fi, uneori te termina si o banala raceala, niste amarati de muci iti dau cosmaruri nocturne, pentru ca mintea lucreaza intens…da, acum doar muci, dar ce poate urma…pneumonie, complicatii, febra, convulsii si asa NU mai ai liniste!

Orice suferinta a copilului tau te dezintegreaza, lumea se prabuseste in jur, un tsunami imens de durere te sterge ca fiinta si nu simti decat o viscerala neputinta!

- Accidentarile

Aici discutiile sunt aprinse! Unii zic sa ii lasi sa se loveasca ca sa invete consecintele, eu zic ca am vazut atatia copii realmente desfigurati ireversibil pe principiul ca un parinte sau altcineva a dorit sa-i invete o lectie!

De unde sa stiu eu cat de rau va cadea in nas cand se impiedica alergand neatenta, cum pot eu evalua ca doar se va zgaria putin sau isi va rupe nasul si il va avea stamb si desfigurat definitiv?!!! Cred ca e mai safe sa o temperez si sa ii explic sa nu mai goneasca de zaluda, decat sa o las in teste sa vad ce rezistenta are nasometrul pe asfalt!

Este o ineptie sa crezi ca nu se vor accidenta deloc, insa lovirile astea minore, oarecum controlate, devin rutina la un moment dat! Cu cele demonstrative am eu o problema!

- Rapirile

NU, nu am vazut prea multe filme! Fenomenul a luat amploare peste tot si chiar daca alegi sa il ignori asta nu rezolva realitatea!

Circula pe net zilele astea un text pur si simplu horror cu povesti reale despre filiere de anvergura si bine puse la punct pentru rapire copii, in special pentru transplanturi de organe. Tactica:

“Dupa spusele acelei mamici, recent a fost furat un copil intr-un mall, iar camerele video si cercetarile ulterioare ar fi surprins modul de operare al hotilor. Copilul furat a fost dus intr-o toaleta, tuns rapid, schimbat de hainutele lui, i s-a pus o sapca pe cap si ochelari de soare si a fost scos din mall prin parcarea subterana, in timp ce difuzoarele anuntau pierderea copilului si semnalmentele acestuia. Infractorii se pare ca au fost un cuplu, barbat si femeie, dar acestia nu au fost nici prinsi si nici identificati macar. Politia este total neputincioasa in fata acestui fenomen, desi se fac mari eforturi pentru a stavili acest val de rapiri. Politiile statelor europene colaboreaza intens pentru prinderea si pedepsirea acestor criminali, insa deocamdata nu s-au inregistrat rezultate notabile!”

Politia e neputincioasa! Nici nu ma asteptam altfel, insa tu, parinte de copil, esti bulversat ireversibil de acest text, nu ai cum sa fi altfel!

Si iata cum fobia iti intra in sange si iti curge prin vene in fiecare zi! Te gandesti ca trebuie sa ii pui cip, ca trebuie sa existe ceva si pentru vindecarea ta de frica asta, insa singura arma reala ce iti ramane este sa fi atent! Mereu atent, alert , circumspect. Paranoia este aproape, va zic!

Lista e mai mare, evident, insa astea sunt clar de nevindecat!

Si totusi cum iti revii din fricile si cosmarurile de parinte?!

Nu iti revii, traiesti cu ele, nu stai in drum de 2-3 fobii acolo!

Si te alimentezi cu zambete, cu veselie, cu minune de la copilul tau si zici si crezi ca viata e frumoasa!

Sigur visez frumos la noapte

 

Cu Fünf la Viena…

In primul rand sa clarificam cine este Fünf!

Pai, Fünf este sotul din dotare!

Iar porecla noua si-a dobandit-o in excursia de cateva zile facuta la Viena!

Fünf are o problema majora cu limbile straine. Cu toate ca intelege foarte bine engleza, de pilda, cand vine vorba sa se exprime, incepe cu un pompos  ”Excuse me, Sir….” dupa care se taie! Si taiat ramane! Se descurca el cu body language-ul si cu cate un cuvant aruncat ici colo, insa o fraza legata cap-coada nu ii prea reuseste!

Daca in jur se vorbeste engleza, treaca-mearga, e oarecum intr-o zona de confort, insa daca se vorbeste germana, franceza, spaniola sau mai stiu eu ce, e jale mare…

De cate ori mergem in Franta , de exemplu, ii spurca pe frantzuji de mama focului, de parca au aia vreo vina ca vb franceza:))

Acum i-a casunat pe austrieci cu germana lor cu tot!

Scena:

Dimineata, la cafenea in centrul Vienei, dupa drum lung si mult nesomn!

Bem o cafea buna tare! Ne trezeste, deja Viena pare mai frumoasa, mai prietenoasa…Trebuie sa o luam la pas! Cerem nota! Vine Fritz, evident cu fata tipica de nemtzalau si ii zice grabit:

- Fünf neunzig!

Sa fi vazut fata d-lui M! Bulversat total…

- Ce funfaie asta la mine?!!! English, please!

Ala se executa si ii spune in engleza, eu ii spun in romana,  plateste pana la urma moraconos si bombane in continuare:

- Fünf, fünf, dracu sa ii ia cu funfaiala lor!

Astfel a invatat un cuvant in germana si s-a ales si cu porecla noua, caci Fünf l-am strigat 4 zile cat am stat pe acolo:)

Si acum, sa o luam metodic! Care-i treaba cu Viena?!

Pai am ajuns sa o stim by heart, ca am fost de vreo 4-5 ori pana acum!

Cu toate astea, nu reuseste deloc sa intre in topul meu personal de capitale europene in primele 3 locuri, nici macar pentru top 5 nu se califica, insa are de toate pentru toti si e fun sa revii din cand in cand!

Fünf merge in Wien fara GPS deja, pe principiul suntem peste tot acasa! E total relaxat, deja e la nivel de subtilitati, stie shortcut-uri si atinge performanta de a nu se rataci cu nici un chip!

Si acum pe categorii: Fünf recomanda obiective gastronomice, ca dupa el “un oras este ceea ce se mananca” ca sa zic asa…iar eu o sa bat campii despre shopping (motivul principal al calatoriei). Cat despre culturalizare, se gaseste cu prisosinta in ghiduri:)

Stiti voi:  Schönbrunn, Hofburg, Belvedere, Operaring, Stephansdom so on and so on…

La sectiunea “ce mancam la Viena?”  Fünf zice:

- Carnati, la oricare din wurst-eriile raspandite prin tot orasul, aia cu cascaval sunt excelenti! Musai asortati cu bere Ziefer, alfel nu au sens! Sa lasam fitzele de demoazele mancatoare de caviar si somon, ca acesti carnati chiar fac toti banii…N-or fi ei tocmai fini si eleganti, dar sunt buni, indiscutabil!

- Schnitzel, ca doar ei l-au inventat, insa ca sa nu riscati o experienta fastfoodista, e bine sa il mancati intr-un restaurant respectabil cu mancare traditionala austriaca.

- Daca mergi la Viena si nu mergi la Plachutta, pierderea este a ta! Austriecii sunt mari consumatori de carne de vita si au facut o arta din asta. La Plachutta supa Tafelspitz este un must, iar experienta de a manca acolo este foarte interesanta!

- Sachertorte, insa ca sa nu fiti dezamagiti trebuie sa il mancati musai la Hotel Sacher (Viena sau Salzburg), ca altfel e mare posibilitatea de a “savura” un surogat!

- Apfelstrudel, pe asta il stie toata lumea, insa in Austria e varianta originala si realmente exceptionala,  garnisit cu sos de vanilie si inghetata si categoric insotit de o minunata cafea Julius Meinl! A propos, la Schönbrunn, in cafeneaua suberba din interior au un Apfelstrudel de zile mari!

- Mozartbonbon sau Mozartkugeln sunt dulciurile celebre cu fistic, martipan, nuga si ciocolata , manufacturate dupa reteta originala Fürst sau produse industrial de Mirabell, la fel de bune in ambele variante!

Lista ar putea continua, dar sa mai trecem si la altele!

La capitolul shopping, Viena este varianta cea mai buna si relativ accesibila ca distanta din minunatul Bucharest.

Pe scurt:

- Pandorf Designer Outlet, un bullshit total! Nu merita sa pierzi vremea! Parerea mea!

- Kartner Strasse, adica magazinele din centrul Vienei si stradutele adiacente, langa Stephansdom, mai exact,  sunt extrem de variate, pentru toate categoriile de bugete! Si apoi este chiar fun sa vezi cum convietuiesc impreuna pe aceeasi straduta H&M sau Zara cu Chanel sau Burberry si nu se cearta…:)

- Mariahilfer Strasse si aici de toate pentru toti! Card fara limita sa fie…

- SCS – merita excursia in afara Vienei, iar daca ai copil/copii se impune neaparat o excursie la Toys“R“Us-ul din incinta super mall-ului ca sa garnisesti porbagajul cu zeci de jucarii, ca doar se stie, jucariile copiilor, bucuria parintilor!

Et pour les connaisseurs, Viena mai poate insemna si Frey Wille! Colectia inspirata dupa opera lui Gustav Klimt este breathtaking. punct!

Si cam atat!

La categoria diverse – despre Prater, parcul de distractii celebru al Vienei, Fünf zice ca seamana cu Dragaica de la Buzau! Eu zic ca nu-i asa rau, dar nici sa nu va asteptati sa fie vreun soi de Disneyland!

Cam asa e Viena mea si a lui Fünf!

Cu aroma de cafea buna, cu gust de apfelstrudel, cu relaxare si plimbari fara tinta si sens, calma, linistita, civilizata!

 

Putin

Sa ajutam putin, sa dam din preaplinul nostru sau din putinul nostru cate un strop si pentru ei!

Pentru ca sunt copii, sunt minuni de la Dumnezeu, sunt speranta!

Sunt copii din Glodeanu, Buzau.

De ei am aflat via Maria care a aflat via Nicoleta.

De Craciun s-au strans pachete cu de toate si mare bucurie au adus!

Dorim o reeditare si de Paste. Macar de sarbatori sa ne mobilizam…

Ce strangem?

Haine copii/adulti, alimente, obiecte de uz casnic, jucarii, carti sau orice va prisoseste si ar putea fi util celor de acolo.

Putin cu putin se face MULT!

Postul acesta este pentru cine se pripaseste intamplator pe blogul acesta sau pe profilul de FBK, adica prieteni, amici, cunostinte, chiar necunoscuti, in fine, oricine vrea sa ajute putin e binevenit!

Mecanism: strang tot ce aveti de dat pana la inceputul lui aprilie, predau la Maria care duce mai departe la Nico-ea va organiza in final transportul catre copii.

Si voi stiti! Daca aveti de dat, ma puteti contacta, pe FBK, pe blog, pe telefon, pe e-mail, pe sms sau cum altfel va convine!

Multumesc!

 

 

 

 

 

 

De vecini numai de bine…

De 4 ani stam intr-un complex de-asta nou de blocuri cu gradina aferenta si tot de 4 ani ne scremem sa amenajam un loc de joaca pt. copii, ca avem unde si cu ce, dar nimic…

Ca sunt cativa vecini capcauni care se opun!

Am decis ca tb ignorati! Si i-am ignorat!

Am luat si montat astazi cateva jucarioare de bebelaci, un inceput timid, zic eu, insa tot e ceva!

Nu termina baietii de instalat bine, ca tarrrr la usa!

Vecina de la 3 despletita si inspumata toata!

Ca ea nu vrea, ca s-a dus linistea ei, de parca ai nostri copii sunt niste goriloi dezlantuiti, ca ea vrea verdeata, spatiu verde, nu asa, ca sa le luam , bla, bla, bla…

Cu greu s-a abtinut M. sa nu o trimita la loc cu verdeata si odihna vesnica!

Am incercat sa o linistim civilizat si facand apel la latura ei umana, dar fara sorti de izbanda.

Oricum nu cred ca am fi putut sa o linistim cumva ca femeia e dusa bine…

Acum ceva vreme ii casunase pe niste gaini din curtea vecinilor indieni si i-a rugat politicos sa faca bine sa le tina in frau ca sa nu mai cotcodaceasca!

Nu are copii, se pare ca nu a putut sa aiba, insa asta nu e un motiv sa ii urasca pe ai nostri! Dimpotriva, cred eu.

Noi ne vedem de treaba in continuare, insa ma minunez zilnic de cat de mare si bogata e gradina Domnului!

Asa ca fuck off, mamaie si Ev, hai la leagane, maman!

 

Mama Dolores…

Circula pe net urmatorul text de Mircea Dinescu. Se pare ca e in voga iar, ca l-am primit pe e-mail din 3 directii diferite…

“Femei de carieră

(Mircea Dinescu)

Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.

Muncesc ca nişte tâmpite, îi mulţumesc patronului că le dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să se afirme şi să se ţina de deadline.

Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele.

Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde.

Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal..

Noaptea visezi color Acrobat reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie “urgent”, “campanie”, “scheme”, “rapoarte”.

În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând.

Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă…

Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână..

Ăsta e raportul minim rezonabil.. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood , care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână

(sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital , nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara.

Pardon, noaptea.

Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.

Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în “Baby Boom” se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice.

Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă.

Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.

Când constaţi că fetiţa ta îi spune “mamă” soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile).

Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui “da”, acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.

Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.

Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna…

Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate.. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu.

Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa.

Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva

i-a zis lui Dinescu: “Mircea, fă-te că lucrezi!”… Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe.

Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.”

 

Ok, domnu’ Mercea, cum spui mata, ca spui bine ca de obicei, insa pe alocuri derapezi flagrant!

Primo, poetul nu are copii, asa ca s-a gasit orbu’ sa ne povesteasca cum se vede curcubeul…

Secundo, generalisarea ca toate femeile mame care muncesc sunt musai carieriste infocate e total falsa! Comportamentul acesta de a face orice pentru cariera este unul deviat, iar cei ce il imbratiseaza sunt intr-un soi de derapaj total, atat social, cat si personal, fie ca sunt barbati sau femei.

Dar dl. Mircea e hiperbolic in toate, cum il stim!

Si apoi, reinstalarea acestui stereotip de mama caldă , pufoasă si vesnic nelipsita din peisajul copilului este total anacronica.

In prima parte a vietii se impune sa fii acolo, insa mai tarziu lucrurile se schimba fundamental.

In scoala generala eram chestionati adesea de invatatori/ profesori cu cateva intrebari standard, nelipsite, gen unde locuiesti, mai ai frati, ce sunt parintii tai si tot asa… La intrebarea “cu ce se ocupa mama ta?”, un coleg raspundea vesnic frustrat si incurcat vizibil: Mama nu face nimic, sta acasa! “Deci este casnica?”, ii replicau profesorii. “Da!”, raspundea morocanos colegu’…

Un prostanac, imi veti spune! Ce stia el! Pai stia, ca uite asa mama lui era altfel, nu reusea sa o integreze social, era acolo, acasa,  in capotul inflorat dereticand de zor. Dar atat.

Copii sunt cei care te penalizeaza primii pentru ca nu reusesti sa fii si aici si acolo si pretutindeni, ei sunt primii care se satura de capotul vesnic mirosind a tocanita si te vor feminina, sociala, fericita, implinita.

Femeia care spune ca se descurca perfect cu job+ copil+ sot+ toate celelalte, MINTE!

Ca jongleaza cu ele, ca face slalom printre responsabilitati, asta da, insa ca le face pe toate bine , chiar perfect, asta nu cred in veci!

Daca ai putina minte si multa rabdare, le faci pe toate , iar locul copilului in puzzle-ul asta complex este mereu in centru si asta nu se negociaza. Niciodata!

Dupa dl. Dinescu ar trebui sa ne transformam de maine intr-o natie de casnice calde si pufoase, legate ombilical de copii nostri. Si daca ei ne vor alaturi non stop, de ce nu i-am vrea si noi tot asa! Nu ii mai dam la gradinite, scoli ca nu le trebuie, au totul la sanul cald al mamei!

Ce generatie mandra am creste! Legati ireversibil de poalele noastre si cam atat…

In fine, pe subiect se poate vorbi la infinit!

Eu vreau sa spun doar ca NU imi plac generalizarile si exagerarile! Nici pe acesata tema, nici pe altele!

Iar cine spune ca tb sa alegi intre munca (atentie, nu zic cariera!) si copil, nu stie despre ce vorbeste!

Go for it, Mama Dolores!

 

Aveti putzintica rabdare…

Sa o luam incet, sa nu ne clatinam!

Deci, ziua Evei a fost pe 2 Martie, adica intr-o zi de miercuri.

Deci nu puteam sa facem petrecerea mareata in mijloc de saptamana, asa ca am repozitionat reuniunea pentru seara de sambata, 5 Martie.

Cu aceasta solemna ocazie s-au scoborat de pe plaiuri buzoiene+ nehoiene unchi, matusi si verisori, bunici, nasi si fini, cu totii s-au infatisat la capitala ca sa marcam momentul.

Ca parintii responsabili ce ne gasim am organizat intalnirea din timp, adica mai mult eu, ca seriful nu prea se baga. El functioneaza foarte bine dupa principiul “turcu’ plateste”,  in rest, fa nevasta ce te taie capul!

Si m-a taiat! Capul vreau sa zic…

Am rezervat masa la restaurant, am discutat meniu, aranjare mese, numar final persoane, bla, bla, bla, vreo 5 e-mail-uri cu patroneasa de carciuma si tot atatea telefoane, basca m-am dus si i-am dat avans.

Ajungem la restaurant in ziua Z. Totul frumos aranjat, promitator chiar!

Ne asezam la mese, luam ceva de baut.

Vine iar ospatarul – cu fata bulversata din dotare, de parca il lovise un satelit ratacit de Jupiter- si ma intreaba senin si zambitor, discret la ureche:

-Si cu meniul, d-na, v-ati hotarat?

- Da, de acum o luna, zic! Stie d-na patroana detaliile!

-Vai, dar noi nu stim nimic, zice el si d-na nu este aici…

-Mai, omule, tu esti capiat?! Cum nu stiti nimic? Caut-o si lamureste-te cu cucoana!

- Zau nu stim, nu puteti sa ne ajutati dvs. cu ceva informatii?

Whaaaat….?!

Si iata-ma cautand in telefon  mail-urile cu individa si dictand extraterestrului de ospatar ca vreau 3 carnati si doua scobitori….

Asta scrie constiincios dupa dictare si da in branci la bucatarie fiindca il amenintasem ca daca nu vine grabnic cu gustarile, iese mare circ.

Grabnic a insemnat vreo 45 de minute!

Si nu toate gustarile o data, ca sa nu ni se aplece! Asa usor, intai o bruscheta ratacita, apoi o salatzica, mai o ciupercuta etc, etc. Cam intr-o ora a ispravit si el cu aperitivele!

Eu cam ispravisesm cu rabdarea! Insa ii zic crestinului sa faca bine si felul principal sa nu vina la vara viitoare. Sa se mobilizeze!

Intre timp la masa hahaiala mare si amuzament! Pentru ca am impartasit cu toti cei prezenti povestea si acum ne distram copios cum mai aparau astia cu cate un platou razlet ca sa umple masa…

Noroc ca a fost gasca faina si joviala si am reusit sa transformam o zapaceala mare intr-una totala, dar hilara!

Cu felul principal nu mai stiu cand au venit, ca noi ne-am vazut de ale noastre – tait mot, rupt turta, ales dupa tava- si altele mioritice!

Oh, dar nu s-a terminat!

Ma trazneste asa subit sa verific ce e cu tortul, vine , e pe drum?

Tortul comandat la o firma specializata la care am mai comandat si cu alte ocazii si au fost super ok.

Imi raspunde plina de bucurie D-na Doina! Si imi spune la fel de plina de bucurie ca ea a inteles ca vreau tortul pentru ora 20, cand eu il vroiam, de fapt, pentru ora 14!

Cu asta am explodat!

-D-na vaca congelata, uite-te pe mail-urile dintre noi si beleste ochii ca e ora 14 si NU 20!

-Aoleu, d-na Natalia aveti dreptate! Ce ne facem?

- Tu ma intrebi pe mine ce ne facem! Trimite un tort in maxim jumate de ora ca ies scantei!

- Dar nu am decat unul cu ursuleti roz…

- Hai, nu, pe bune?!! Da-l la draci si cu dinozauri sa fie, numai trimite azi ceva! Boaite troglodite ce sunteti!

A venit unul nadusit, nu la ora 14, ci la 16 si cu un tort profiterol gratis din partea casei pentru incurcatura!

Tortul Evei era cu superbi ursuleti roz, asortati cu fluturasi ciclam, ca, evident, ursii si fluturii sunt frati for ever!

Dar mai era de comentat, tort sa fie!

Eva n-a mai apucat sa sufle in nici o lumanare ca am dus-o acasa la somn! Era si copilul epuizat de atata organizare…

Am plecat din minunata carciuma, cu tortul intarziat la burti si cu restul la pachet si ne-am parcat in alta!

Si aici am petrecut in mare fel ad hoc si fara nici o planificare prealabila pana spre orele 11 ale serii!

Ce ar mai fi de zis?

Ah, da, eu zic totusi sa ne organizam un pic in tara asta ca m-am cam saturat sa iau….!

Si ca un P.S. asa:

Eva a ales de pe tava urmatoarele si in aceasta ordine:

-foarfeca

-pieptene

-telefon mobil

Interpretarile convivilor veseli:

- se face coafeza si ia comenzile prin telefon…:)))

- se face hair stylista si telefonista in acelasi timp

Ok.

Concluziile zilei ar fi doua:

1. Sotul, baiat fin, mi-a propus sa imi deschida firma de organizat evenimente ca tare ma mai pricep si am noroc de oameni cooperanti, comunicativi si veseli! Pentru cei interesati raspund solicitarilor la nr. de tel….

2.D-nele interesate sa se inscrie pe lista la fi-mea pentru coafat, tuns si frezat din timp, ca pe vremurile astea e mare lucru sa ai o coafeza buna , iar noi o recomandam cu caldura!

Si gata ca mi s-a facut somn!

 

Lumea mare

Facebook, Twitter, Mess, bloguri, site-uri, s.a…

De ce sa iti pierzi vremea cu toate astea, gandesc multi din jurul meu, de ce sa lasi Internetul sa iti intre in viata ca apoi sa nu il mai poti da afara nici pe usa, nici pe geam?!!

Numai banalitati, inutilitati, poze, bancuri, status-uri tampite si tot asa…Pierdere de vreme!

O fi, ca prea zic cu foc, insa eu nu gandesc deloc asa!

Traim in lumi mici.

Familie+ prieteni (nu multi ca e vreme de criza si in prietenii)+colegi+ cateva cunostinte. Si cam atat! Tragi linie si suma e mica. Da, dar de calitate, o sa imi spuneti. Asa e, dar se poate si mai mult…

Si zilele astea m-am convins o data in plus ca Internetul cu toate retelele lui de socializare, cu bune si cu rele, e o forta si iti e alaturi neconditionat.

Poate stiti din media sau de pe net de acest caz:  http://www.mariaeva.ro/

Ei bine, parintii acestia au scos toate aceste instrumente ale net-ului din banalitate, din derizoriu si desuet.

Au facut site, au cont pe Twitter si pe Facebook, au mobilizat diverse segmente din presa intr-un mod exceptional si au reusit sa transforme o lume mica, intr-o lume mare.

Si mie lumea asta mare imi place tare mult!

Apoi, fiecare stie sau ar trebui sa stie cum si cat sa dozeze fenomenul!

Am auzit voci cum ca net-ul  omoara socializarea face to face si comunicarea interumana directa…

Aiurea, daca vrei sa iesi la bere cu prieteni, iesi, NU iti spune Feisbucu’ sa nu te duci la teatru, la film sau sa nu citesti o carte.

E chestie de alegere!

Asa ca log in sau log off…eu raman log in deocamdata!!

 

Chocolate

Ea/El: – Mie NU imi place ciocolata!

Eu: ???!!!

Ea/El: Da, nu imi place deloc.

Eu: WTF…

 

 

Nu pot pricepe sub nici o forma cum sa nu iti placa CIOCOLATA!

Acesti oameni, si am intalnit cativa, mi se par totalmente aliens, freaks, adica un pic defecti si cam tristi.

Nu zic, ca si eu sunt defecta bine! Daca nu mananc doua zile ciocolata intru in sevraj, deci nici asa, dar sa NU iti placa deloc, asta imi depaseste puterea de intelegere!

Nu tine chestia cu gusturile care nu se discuta! Ciocolata e CIOCOLATA!

Daca as putea contoriza cata ciocolata am mancat in aproape 33 de ani, probabil ca ar fi vagoane intregi, cum spune tata…deh, mama activa la cofetarie:), asa ca trai pe vatrai!

Cu toate ca e o dependenta adevarata dupa toate regulile cunoscute, nu prea ma lupt cu ea in nici un fel…

E un mod de viata, tareee dulce!

Ciocolata exista de vreo 2000 de ani! Deci, e treaba serioasa.

Wiki zice :  Cacohuaquatl în limba incaşă înseamnă “cadoul grădinarului paradisului către primii oameni“, adică a zeului Quetzalcoatl.

E de bine!

Ma duc sa mananc putina, ca e si ora potrivita…bine ca nu imi da insomnii, in rest, noi sa fim sanatosi:)

 

Vitezomanul Gica…

In toate descrierile unei masini se regaseste si fraza:

“Atinge viteza de 100km/h in n secunde”

Si ce daca… nu vad relevanta, ca nu sunt la Formula 1 si nici nu mi-a trecut prin cap pana acum sa ma intrec cu vreun cocalar la semafor! Pleaca masina cand vrea, ca doar nu ne grabim nicaieri. In fine, de-ale barbatilor…

 

Si acum povestea:

Copilul din dotare, adica numita Eva Maria care de curand a implinit 11 luni, ne pune in dificultate.

De ceva vreme a inceput sa mearga prin toata casa tinandu-se de tot ce gasea la indemana. Nu prea o tineau “gladiolele” si metecaia intocmai ca cetateanul turmentat. Parintii relaxati: ” O sa mearga peste un an, ca e varza! Mai avem si noi liniste!”

Ohaaa!

De cateva zile a pornit-o prin toata casa fara sa se mai tina de nimic! E independenta, gata!

Dar are o problema cu viteza. Demareaza in tromba cu a doua si in 3 secunde atinge suta…se sperie si ea de viteza atinsa si se tranteste brusc la podea! Dar nu se lasa, o ia de la capat de 1 milion de ori pe zi.

Nu avem cum sa o temperam sub nici o forma! Am amenintat-o cu radarul, cu una cu alta, dar nu si nu…Vitezomanul Gica e de neoprit!

Agitata, in tot si in toate! Nici la mers n-are rabdare, e pe viteza maxima!

O sa incerc cu ceva ceai de tei, poate o mai calmam…

Iar azi, in plus, i s-a infundat si carburatorul, adica are muci:)) Tata, vreau la service!

 

 

 

 

 

 

Ganduri de duminica seara

• Se cam duce cu iarna si asta imi da o stare de bine. Am bantuit mult pe afara in zilele din urma si parca simt ca iesim din amorteala!

• Detest noua dementa a romanilor de a face promenada la mall in we! Ai, n-ai de cumparat, nu-i bai, tb sa te afisezi la mall! Evit cu obstinație aceste locatii in we! In timpul saptamanii e vis, cativa rataciti apatici, pana si vanzatoarele sunt plictisite si te lasa in pace…

• Mai sunt 16 zile si Eva face un an! Mare eveniment mare, il vom sarbatori ca atare! Beba, eu zic ca ne-am descurcat, nu?! Mai departe, vom vedea ce mai iese:) AMR 16!

• Ma intorc la munca in Aprilie! E si bine si rau! Am un sentiment, firesc cred, de usor abandon fata de Eva dupa un an dedicat ei in intregime, dar imi va trece! In rest, ma pregatesc psihic sa reintru in ritm si sa ma adaptez programului! Pare un soi de slalom urias dupa un an de libertate totala, fara ore fixe, intalniri, sedinte, deadline-uri si altele asemenea.

• Pe fbk imi “cer prietenia” toti necunoscutii si neavenitii! Reject! Ar trebui editat un fel de manual de utilizare si pt. ” fata de carte”! Nu esti tare daca ai mii de friends total strangers, au contraire!

• Cam gata cu gandurile duminicale amestecate ca incepe Entourage pe HBO:)

 

 

Copilarii

Cum mai adoarme Eva zilele astea?!

Pai cu asa ceva:

In prima faza canta cu tatal sau cel “talentat” , pe U2 e nebunie, desfrau total si apoi adoarme linistita si zambitoare:)

Iubim Imaginarium! Jucarii, muzica si alte copilarii minunate!

Suntem clienti dedicati cu card de fidelitate si acte in regula…

Si pentru ca suntem membrii in clubul lor am primit o cana simpatica+ acuarele speciale ca sa o pictam noi ca suntem taaare talentati!

Iata ce a iesit:

Conceptie si executie- scalvu’ mama

Comentarii si indicatii- ingineru’ tata

Beneficiar- Eva, indubitabil:)))

 

 

Altfel…

Vietile ni se inscriu intr-un tipar, intr-un “pattern” social nescris, insa acceptat tacit si perpetuat de generatii intregi. Majoritatea il urmam fara derogari!

Te nasti, mergi la scoala+facultate ca trebuie, ai musai o meserie tare de tot (bratara de aur, dahh?!)+ casa+ masina , te casatoresti, ai copii si apoi nepoti, daca mai apuci si cam gata…Ai fost valabil din punct de vedere social, n-ai decat sa dispari!

Ok, insa la fiecare din aceste puncte exista si nuantari, amendamente.

Este de cruciala importanta la ce scoala, facultate ai fost! Nu te califici social asa oricum…Daca intamplator te pripasesti pe la Harvard sau Oxford, nu te mai intreaba nimeni de sanatate toata viata…

Este obligatoriu sa ai o meserie cu rezonanta- medic, inginer, avocat- astea dau cel mai bine. Masina trebuie sa fie bolid, se stie, casa sa depaseasca n metri patrati ca altfel te sufoci, Doamne fereste!

Nu e suficient sa te casatoresti, trebuie sa o faci si cu mare taraboi, a se citi circ, adica nunta!

Nu e niciodata de ajuns sa faci un copil, ca repede tb sa il torni si pe al doilea, pe al treilea si asa mai departe, iar acestia se impune sa fie premianti!

La nepoti povestea-i similara ca la copii- multi, multi, cat mai multi si neaparat cei mai tari din curtea scolii…

Toate aceste aspecte fiind bifate si amendamentele de mai sus riguros punctate, gata, esti MARE OM!

Admir din suflet oamenii care au curajul sa fie ALTFEL!

Alegerea lor nu e facila, dar si-o asuma! E mult mai simplu sa te inregimentezi! Dar o fac si sunt multi si sunt altfel!

Nu se casatoresc, unii aleg sa nu aiba copii, nu traiesc pentru un job derizoriu, indiferent cat de bine ar suna el, nu pun pret pe nimic material, doar traiesc! Liberi, fara nici un fel de constrangere sociala!

Si nu le pasa ca sunt judecati, pentru ca ohh, da,  sunt aspru judecati de Curtea Suprema Sociala formata dintr-o sleahta foarte activa verbal de matusi, unchi, rubedenii, colegi, amici, cunostinte, chiar si prieteni.

Nu am avut curajul sa fiu altfel! M-am inregimentat, nu stiu cat de gura matusilor, cat mai degraba din convenienta sociala. Am ajuns la pasul – facut primul copil. Nu am respectat nuantarile, sa fim serioasi, Oxford si toate celelalte, insa etapele le-am ars consecutiv, cuminte, ordonat.

Acum toata lumea ma intreba: pe cand al doilea copil?

Pai de ce?! Aaa, da, am uitat! Ca TREBUIE!  Altfel, ai trait degeaba.

Aici e, de fapt offf-ul cel mare! Pe cei ce judeca, eticheteaza! Daca nu te casatoresti – ai tu o problema, daca nu faci copii- esti egoist, daca nu pui pret pe un job – esti lenes si tot asa!

As vrea sa am puterea si inspiratia sa nu proiectez si asupra Evei acest tipar stramosesc!

Insa e greu, daca nu ai fost neconventional si total eliberat de incorsetarile sociale, sa exersezi cu copilul tau exact modelul opus poate fi neverosimil, fortat.

Iar copii sunt intuitivi, se prind repede, nu ii poti frauda!

Curajul de a fi altfel, vi-l doresc!

Cred ca nu e tarziu nici pentru mine…

 

To do list

1.De vazut la cinema, NU “piraterizate”:

The King’s Speech

The Social Network

Black Swan

nu neaparat in aceasta ordine si preferabil toate intr-o zi, ca sa nu fac carare pana la cinematograf.

2. De terminat cele 3 carti incepute cu elan, insa uitate pe noptiera de ceva vreme…seduse si abandonate!

“Degete mici”- Filip Florian

“Poveste despre dragoste si intuneric”- Amos Oz

“Cai in galop”- Yukio Mishima

3. Program “elevat” de teatru:

“Dineu cu proşti”  la TNB, recomandat cu caldura de prietena Mada!

“Sinucigasul” tot la TNB

“Baba care asculta Abba” la Metropolis

4. Sesiune de shopping organizata de 3 zile minim pentru realizare garderoba primavara- vara:) sau iarna dupa cum arata afara….

5. Tur de carciumi preferate+ friends, neaparat luate cate 3, pentru ca dupa cum se vede mai sus, imi plac combinarile de 3 luate cate 3:))

P.S. Nu, nu ne-am abandonat copilul ca sa ne culturalizam/dezmatam! Eva e la domiciliu sub atenta ingrijire a bunicii pentru urmatoarele 2 saptamanii, asa ca parintii sunt cam FREE!!!

Cine n-are bunici, sa-si cumpere! Am zis!

Asa ca la bifat de pe lista!

 

Paradoxul Gaina

Astazi din motive total intortocheate gen nesincronizare, comunicare defectuoasa cu consortul si altele asemenea am ramas ratacita prin Bucuresti pe langa fostul restaurant Budapesta. Ok, de metrou nu aveam chef, cu RATB-ul nu ma prea imprietenesc, ca nu mai stiu traseele, asa ca sar rapid intr-un taxi!

La volan un tip rotofei, figura tipica de bonom, conduce linistit pret de cateva minute. Sus la oglinda observ in treacat un soi de GPS, ma gandesc eu, ce parea inchis.

Brusc suna telefonul, pe ecranul micut apar numele apelantului (Cristi) si numarul…Ok, deci nu e GPS, ma lamuresc eu ce e , insa oricum nu are relevanta. Faza tare e ca datorita device-ului eu aud toata conversatia, ca interocutorul e pe speaker si uite cum incepe distractia!

Apelantul: Ce faci mai Gaina, cea mai proasta cunostinta a mea? Ha, ha, ha…

Taximetristul: Bine, ma, da’ de ce ma suni de pe numarul asta?

A: N-ai tu treaba, mai Gaina, tu trebuie sa vorbesti. Eu sun de unde vreau, dah! Ce mai faci, ma, credeam ca ai murit?!

T: Bine fac, ma duc spre Baneasa, tu?

A: Eu ma duc spre Diham. Ma, Gaina, sa imi dai numarul de Vodafone ca am minute sa vorbim mai mult, da, ma?!

T: Ti-l dau.

A: Hai, bine, ma, pa, pa!

T: Pa!

Eu ma gandesc asa: la ce sa ii mai dea si numarul de Vodafone ca eu cred ca si-au spus cam tot, nu?! In fine, sa traiasca si Vodafone-ul!

Si tocmai cand il judecam aprig in minte pe Gaina si ii asortam apelative ca: tembel ca doar il ajuta fatza, cocalar cu masina impopotonata, si altele similare, nu mai zic ce gandeam despre amicul lui care mai era si smecher pe deasupra, grobian get beget, Gaina al meu apasa tacticos niste butoane la ecranashul de la oglinda si incepe muzica, cu clipuri cu tot. Iata playlist-ul pana la destinatie:

Frank Sinatra- My way

Frank Sinatra – I’ve got you under my skin

Louie Armstrong- What a wonderful world

Gaina stia textele, cuvant cu cuvant, plus ca il ajuta putin si vocea! Era totalmente transpus, chiar ma gandeam daca mai e atent la drum…

Si atunci, cum e Gaina?

Nu ma indoiesc in continuare ca era un agramat (a mai vb la telefon si cu nevasta-sa cu pauze lungi, cu multiple dezacorduri si total fara sens)  si un papa-lapte, insa avea mare suflet de artist, nu?!

Si apoi chiar cred ca simtea si intelegea muzica asta mai profund decat multe cunostinte de-ale mele semidocte, insa cu mari pretentii…

Keep up the good music, Gaina! In rest, cu Dumnezeu inainte…:)

 

Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

N-am avut astfel de dileme in copilarie si nici mai tarziu.

Sunt convinsa ca am primit intrebarea, insa nu imi amintesc sa fi raspuns ceva anume vreodata.

Asa ca viata m-a condus dupa cum a avut ea chef, pe cai mai drepte sau mai sinuoase, cert este ca acum nu am nici o frustare sau neimplinirea ca am vrut sa ma fac ceva si n-am reusit!

De altfel, cred ca sunt putin cei alesi care au o inclinatie/pasiune inca din copilarie si urmaresc cu asiduitate si ambitie toata viata sa ridice aceea pasiune la rang de profesiune, chiar de arta.

Dar acum ca m-am facut mare, m-am lamurit subit cam ce as vrea sa ma fac cand voi fi mare:)

Le Nez!

Parfumul e o pasiune, un poem, un refugiu, un vis!

Iubesc tot ce tine de parfumerie si parfumuri, pentru mine parfumierii adevarati ( ” Nasurile”- cum plastic li se spune in franceza) sunt artisti incontestabili si alchimistii vremurilor noastre, sunt stiinta si poezie, sunt frumos si exact, sunt…

Le Nez, adica nasul sau parfumierul este o persoana ce are capacitatea deosebita de a memora mirosurile. Pentru inceput trebuie sa distinga si sa cunoasca intre 200 si 400 de arome de baza, pentru ca in final sa poata detecta intre 2000 si 3000 de mirosuri.

Aromele de baza vor fi cele cu care va lucra, va compune, va crea si sunt numite “orga parfumierului”- l’orgue de parfumeur.

Cel mai minunat loc de pe pamant pentru iubitorii parfumurilor, fie ca sunt creatori, manufacturieri sau simpli consumatori se afla in Provence, Franta si se numeste Grasse.

Aici se produc esentele pentru toate parfumurile din lumea noastra, fie ca vorbim de cele exclusiviste, adevarate,  fie ca vorbim de cele comerciale.

Am fost acolo pentru prima data acum vreo 3 ani si nu pot decat sa spun ca memoria locului este una pregnant olfactiva. Cand ma gandesc la Grasse, simt instantaneu miros de lavanda si de iasomie!

Am vazut fabricile de parfum Fragonard si Molinard si am invatat acolo mai multe lucruri despre parfumuri decat as fi putut invata intr-o viata din carti!

Si da, e un vis!

Si, da,  parfumeria e arta pura, e bucurie, e creatie si frumos, e alchimie si mestesug, e talent si rabdare!

Si ma bucur ca au ajuns si la noi multe dintre parfumurile – opere de arta atent mestesugite de maestrii parfumieri veritabili!

Prea ne balaceam in derizoriu, avalansa de parfumuri comerciale, fara poveste, fara mister, fara fior…doar reclama si brand!

Iar acum ca m-am hotarat eu ce vreu sa ma fac cand voi fi mare, nu prea stiu ce sa fac cu chestia asta:)

Ca n-am talent olfactiv si nici creator, nu am nici rabdare, nici chimie nu mai stiu…

Asa ca voi ramane eternul consumator!

Chapeaux Le Nez, je dis!

 

Iarna pe ulita…

Oho, nu prea cred! Gata!

Am ras din suflet anul trecut de un prieten care mai avea putin si facea o adanca depresie din cauza iernii, a zapezilor nesfarsite si a frigului infinit! Si iarna trecuta, a fost iarna grea, nu gluma…

Anul asta, insa, cred ca m-au ajuns blestemele, ca mai am putin de tot pana ajung buna de internat la 9, ca-s ceva rezerve libere. Si parca anul asta nu a fost iarna asa apriga ca anul trecut, dar nu mai vreeeeau!

Ieri seara cand am vazut cum ninge, imi venea sa plang si NU de mare bucurie…Eram prin centrul vechi, pe la 12 noaptea si ningea ca in povesti (cel putin asa ziceau unii) putea fi romantic, poetic chiar!

Doar eu ma simteam ca un caine batut de soarta, de zapada si ger in acest caz!

Deci, urasc organic iarna cu tot alaiul ei si nu ma mai bucura nimic din anotimpul asta!

As face cerere la vreun For Suprem sa se mute si Craciunul in alt anotimp si as desfiinta iarna cu totul fara drept de apel!

Iarna simt mai acut ca oricand ca nu m-am nascut in locul potrivit…

Iata o descriere de clima:

“Clima:

Tropicală umedă. Temperatura medie multianuală: + 27 grade C.

Temperatura medie multianuală a apei de mare: + 29 grade C.”

Hellooo! Romania, trezeste-te! Vezi ce zic aia acolo, 27 de grade – TOT ANUL!

Si unde, ma rog?

Pai, pe aici pe aproape , adica Seychelles, Mauritius, Maldive!

 

 

 

Si uite asa s-a intrunit urgent si ad-hoc consiliul de familie si spre grabnica tratare a subsemnatei de depresia iminenta, s-a hotarat ca la anul se face cura de minim 10 zile (preferabil cu Revelion inclus) intr-una dintre aceste trei destinatii! Eu, adica je, alege, ca doar bolnavul este rege!

Mi-a mai venit inima la loc. Oricum anul asta cred ca am cam scapat, ne tot ameninta cu primavara incepand de pe 10 martie!

Ok, ati zis, ati zis! Sa fie asa, ca altfel ies scantei, mama ei de iarna cu fulgi cu tot!

 

 

 

La multi ani!

Maine, 2 Martie, Eva implineste 1 an!

Nu mai e bebelus, e gata toddler!

La multi ani, minunea mea!

Acum un an s-a grabit sa apara, a vrut musai sa fie Martisor. A venit cu primavara si a devenit primavara mea.

Sanatate, noroc si multa dragoste!

Astea sunt cele 3 daruri pe care as vrea sa i le dau pentru toata viata! Ma rog sa le aiba continuu si neconditionat!

Cat despre noi, parintii, ce sa spun? Ne-ai adus bucurie, sens, dragoste infinita!

Nu trebuie decat sa iti platim cu aceeasi moneda si sa ti le dam inapoi cu prisosinta in fiecare zi a vietilor noastre!

Te iubesc, pui de om, cum nici un cuvant scris sau vorbit nu poate descrie!

Acum ne-am imbratisat de noapte buna. Maine, in zori, astept cu fior sa te sarut de buna dimineata si de ziua ta!

La multi ani!